(CORONAVIRUS IN
ROMANIA) Simptomatologie, cum se transmite, cui mă adresez PENTRU Convid19
Va
raspunde specialistii nostri in malpraxis de la Coltuc si Asociatii https://coltucsiasociatii.ro/
#simptome
#carantina #romania #cuimaadresez #coronavirus #convid19
#cumsetransmitecoronavirus
Simptomatologie,
cum se transmite, cui mă adresez
- 1.
Care sunt simptomele pe care le are o persoană infectată cu coronavirus?
Cele mai comune simptome pe care le poate manifesta o persoană
infectată cu coronavirus sunt febră, tuse, dificultate la respirație. Atenție
însă că nu toate persoanele manifestă aceste simptome. Există și posibilitatea
în care cineva poate fi purtător de coronavirus dar să nu aibă niciun simptom,
așa cum este cazul românului din Gorj, care a fost depistat pozitiv în urma
testelor.
- 2.
Dacă am simptomele pe care le poate genera coronavirusul, ar trebui să
merg imediat la spital?
Nu. Autoritățile recomandă să avem o grijă deosebită inclusiv la
gripa sezonieră care, de altfel, a produs mult mai multe victime în România
decât coronavirusul. De pildă, peste 7.000 de elevi nu merg la cursuri din
cauza gripei sezoniere, pentru că au fost suspendate cursurile integral sau
parțial.
- 3.
Cui ar trebui să mă adresez în cazul în care constat că am febră și
probleme respiratorii?
În prima instanță, toți cei aflați în această situație trebuie să
meargă la medicul de familie, care va decide mai departe dacă este cazul să
trimită pacientul la spital sau nu.
- 4.
Cum se poate transmite coronavirusul?
Coronavirusul se poate transmite numai dacă persoana sănătoasă
intră în contact direct cu persoana infectată și petrece măcar 10-15 minute în
prezența acesteia. Oricum, cea mai eficientă metodă de prevenție este spălatul
mâinilor, ori de câte ori am strănutat, am tușit, sau am dat mâna cu cineva.
- 5.
Cât de repede se manifestă virusul după ce a intrat în corp?
Perioada de incubație este de 14 zile, timp în care poți fi
purtător dar fără să prezinți vreun simptom. Cu toate acestea, coronavirusul
este de zece ori mai slab decât virusul gripal, a subliniat Adrian
Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din
București.
Care este
diferența dintre carantină și autoizolarea la domiciliu?
- Carantina se
instituie pentru toate persoanele care nu prezintă simptome dar care se
întorc din zonele cu transmitere comunitară extinsă a noului coronavirus
(COVID-19).
- Carantina
va dura o perioadă de 14 zile și va fi organizată în spații special
amenajate, puse la dispoziție de autoritatea locală, în colaborare cu
Direcția de Sănătate Publică.
Autoizolarea se
instituie pentru persoanele care nu prezintă simptome dar:
- au
călătorit în ultimele 14 zile în regiuni/localități din zonele afectate de
COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă
- au
intrat în contact direct cu persoanele cu simptome și care au călătorit în
zone cu transmitere comunitară extinsă
- au
intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu
coronavirus (COVID-19).
- membrii
de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre situațiile de
mai sus
Aceste persoane se vor autoizola la domiciliu pentru o perioadă de
14 zile de la data întoarcerii din călătorie, respectiv de la data ultimului
contact cu o persoană simptomatică/confirmata. În acest timp, vor fi
monitorizate de către medicul de familie sau, în lipsa acestuia, de către
Direcția de Sănătate Publică.
Dacă un membru al
familiei este în autoizolare, măsura se aplică și pentru soț/soție sau copii?
- Autoizolarea
se aplică tuturor membrilor familiei și persoanelor care locuiesc la
același domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile de la data întoarcerii din
călătorie, respectiv de la data ultimului contact cu o persoană
simptomatică/confirmată.
- Toți
au obligația de a NU părăsi domiciliul declarat, în care se află de la
momentul autoizolării.
- Dacă
restul familiei nu dorește să intre în izolare alături de persoana care a
călătorit, atunci se solicită către Direcția de Sănătate Publică intrarea
acesteia în carantină instituționalizată. Această opțiune este posibilă
numai în cazul în care persoana NU a avut anterior contact cu familia!
Ce măsuri de igienă individuală trebuie să respecte persoanele
autoizolate?
- Să
evite contactul apropiat cu celelalte persoane din locuință și, dacă este
posibil, să se izoleze într-o cameră separată.
- Să
nu primească vizitatori în perioada de autoizolare la domiciliu.
- Să
se spele pe mâini cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, ori de
câte ori este necesar (după utilizarea toaletei, înaintea pregătirii
mesei, etc).
- Să
curățe și să dezinfecteze zilnic toate suprafețele pe care le ating
frecvent (ex: mese, clanțe, obiecte de mobilier, bateria/robinetele de la
chiuveta, alte obiecte care pot fi atinse și de alte persoane).
- Să
își acopere gura și nasul cu șervețel de unică folosință sau cu o țesătură
atunci când strănută sau tușesc, sau să strănute și să tușească în plica
cotului. Batista se aruncă imediat la coșul de gunoi, în sac de plastic,
după care se spală pe mâini cu apă și săpun timp de 20 de secunde.
- Să
aerisească cât mai bine toate încăperile casei. Spațiile comune ale casei
(bucătărie, baie) trebuie să fie bine aerisite!
- Să
țină legătura zilnic cu medicul de familie și să-l informeze asupra
evoluției tuturor membrilor familiei.
- Să
sune la numărul unic de urgență 112 în cazul în care apare cel puțin
- unul
din următoarele simptome: tuse, febră, dificultăți la respirație, durere
în gât – să își acopere nasul și gura cu o mască de protecție.
- De
asemenea, persoanele se pot informa cu privire la noul coronavirus la
TELVERDE 0800 800 358. TELVERDE este pentru informare, nu este pentru
urgențe.
Ce se întâmplă dacă vreun membru al familiei prezintă simptome sau
are o altă urgență medicală în timp ce se află în autoizolare?
- În
cazul în care, pe parcursul celor 14 zile, vreun membru al familiei
prezintă simptome sugestive pentru infecția cu coronavirus (febră, tuse,
dificultate în respirație) sau prezintă orice altă urgență medicală,
contactați medicul de familie și/sau sunați la 112. Menționați,
obligatoriu, că vă aflați în situația de autoizolare la domiciliu!
- Limitați
cât mai mult posibil contactul apropiat – la mai puțin de 1 metru, pentru
mai mult de 15 minute – acoperiți-vă gura și nasul cu batistă când tușiți
sau strănutați! Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun imediat, purtați mască
de protecție.
- Așteptați
sosirea ambulanței, care vă va transporta până la centrul de boli
infecțioase cel mai apropiat, unde se poate efectua testarea pentru
coronavirus. Acolo veți fi izolat până la obținerea rezultatelor.
- Dacă
rezultatul este negativ, veți fi adus înapoi la domiciliu și veți continua
autoizolarea până la 14 zile.
- Dacă
rezultatele sunt pozitive, se vor aplica procedurile specifice pentru
cazurile de infecție cu coronavirus.
- Pentru
alte urgențe medicale, personalul de la ambulanță / SMURD vor lua
deciziile ce se impun în acord cu reprezentanții DSP.
Cum sunt sprijinite persoanele aflate în autoizolare?
- Persoanele
aflate în autoizolare pot fi ajutate în aprovizionarea cu apă și alimente
de către rude și/sau prieteni.
- Dacă
este necesar, persoanele aflate în autoizolare pot solicita sprijinul
Comitetelor județene pentru situații de urgență și autorităților locale
pentru aprovizionare cu alimente, apă, măști de protecție.
- Autoritățile
locale vor decide, de la caz la caz, modul de operare implicând și
organizațiile non-guvernamentale (ex: Crucea Roșie)
Cum ajung alimentele și bunurile necesare la persoanele aflate în
autoizolare?
- Alimentele
și bunurile necesare sunt aduse la domiciliul persoanelor aflate în
autoizolare.
- Persoanele
autoizolate le vor prelua fără a intra în contact cu personalul care face
aprovizionarea, păstrând o distanță de minimum 2 metri față de acesta.
- Practic,
alimentele și bunurile sunt lăsate la intrarea în domiciliu (ușa
apartamentului/poarta casei) și sunt preluate de către persoana aflată în
izolare doar după ce cealaltă persoană s-a retras.
- Este
recomandat ca atenționarea asupra furnizării alimentelor sau produselor să
se facă pe cale telefonică, și nu prin atingerea ușii/clanței/soneriei.
- Pe
cât posibil, persoanele autoizolate vor purta masca de protecție care le
va acoperi nasul și gura (masca medicală cu elastic prins în spatele
urechilor) atunci când preiau produsele/bunurile primite la domiciliu.
După perioada de 14 zile, persoanele aflate în autoizolare pot
părăsi domiciliul?
- Persoanele
care au sosit din alte zone decât cele care necesită carantinare pot
părăsi domiciliul numai după cele 14 zile de autoizolare, dacă nu prezintă
niciun simptom. În aceste cazuri, NU este necesară testarea pentru coronavirus.
- Persoanele
care au intrat în contact direct cu caz confirmat cu COVID-19 vor fi
testate în prima zi de autoizolare și înaintea terminării perioadei de
autoizolare. Pot părăsi domiciliul numai dacă rezultatele finale sunt
negative.
- Persoanele
aflate în autoizolare vor primi la finalul celor 14 zile de autoizolare
aviz epidemiologic de la DSP, care să ateste că pot reveni în
colectivitate.
- La
ieșirea din autoizolare, mergeți în consult la medicul de familie pentru a
vă elibera concediul medical și/sau adeverințele pentru școală.
- Rămâneți
vigilenți și respectați în continuare recomandările generale privind
prevenirea infecției cu coronavirus sau alt tip de gripă.
Aceste persoane beneficiază de scutiri sau concedii medicale?
- În
primul rând, este important să contactați angajatorul și/sau unitatea de
învățământ pentru a-i înștiința că vă aflați în autoizolare la domiciliu.
- La
finalul perioadei de autoizolare, elevii și studenții beneficiază de
scutire medicală, iar persoanele angajate, de concediu medical.
- Concediul
medical va fi eliberat de către medicul de familie, după ieșirea din
izolare, în baza certificatului DSP, nemaifiind nevoie de adeverință de la
angajator.
- Conform
prevederilor OUG 158/2005 și art. 60 (2) din Normele de aplicare, în cazul
concediilor medicale pentru carantină, angajatul nu este obligat să depună
la angajator certificatul pentru luna anterioară până în data de 5 a lunii
în curs, ci până la sfârșitul lunii în curs. Astfel, angajatul poate
depune certificatul pentru concediul medical după ieșirea din
izolare/carantină.
- Cuantumul
brut lunar al indemnizației pentru carantină reprezintă 75% din baza de
calcul, la fel ca în cazul concediilor medicale acordate pentru o boală
obișnuită.
- Durata
concediilor pentru carantină nu diminuează numărul zilelor de concediu
medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecțiuni și nu se aplică
restricția de 10 zile valabilă pentru concediul și indemnizația pentru
incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de
accidente în afara muncii.